luni, 3 martie 2014

Moldovenii, fara vize in U.E.

Republica Moldova este prima țară din Parteneriatul Estic care va beneficia de liberalizarea regimului vizelor. După aprobarea PE, Consiliul ar urma să aprobe oficial regulamentul amendat, cel mai târziu în luna aprilie, după verificarea legală a textelor în toate limbile. Apoi decizia de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea regulamentului în Jurnalul Oficial al UE.
În condițiile în care regulamentul din 2001 privind vizele enumeră statele non-membre UE care au nevoie de viză pentru a călători în spațiul Schengen, așa-numita 'listă negativă', precum și statele ai căror cetățeni nu au nevoie de viză, 'lista pozitivă', revizuirea votată de plenul PE presupune practic mutarea Republicii Moldova de pe lista negativă pe cea pozitivă.
Raportoarea Tanja Fajon, din grupul S&D, a declarat că ziua de azi este una istorică pentru cetățenii moldoveni, care vor putea să meargă fără vize în UE din această vară. 'Republica Moldova a îndeplinit toate criteriile pentru a fi exceptată de la regimul vizelor, încheind o muncă importantă. Această procedură lungă și dificilă a ajuns la capăt și rezultatul va fi important pentru tineri și pentru toți ceilalți cetățeni', a precizat ea în cadrul dezbaterii premergătoare votului, care a avut loc joi dimineață.
Ea a mai menționat că este mândră că a fost raportor la regimul vizelor pentru R. Moldova, subliniind că liberalizarea regimului vizelor este cu atât mai importantă, cu cât această țară speră să semneze Acordul de asociere cu UE în luna august.
Comisarul european pentru impozitare și uniune vamală, audit și antifraudă, Algirdas Semeta, care a reprezentat Comisia Europeană la dezbatere a declarat că 'oferirea posibilității de a călători fără vize în UE cetățenilor moldoveni deținători de pașapoarte biometrice este o îndeplinire a angajamentelor UE luate în cadrul dialogului privind vizele cu R. Moldova, în condițiile în care țara și-a îndeplinit angajamentele și respectă toate condiționalitățile stabilite în Planul de acțiune pentru liberalizarea vizelor'.
Mai multe gasiti pe :

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/moldovenii-fara-vize-in-u-e-parlamentul-european-a-votat-eliminarea-vizelor-in-spatiul-schengen_1388966.html#ixzz2uszg6aUv
Follow us: @realitatea on Twitter

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu